Fiecare dintre noi ne considerăm în sinea noastră raţionali.
Ne face plăcere să credem că avem o inteligenţă ce se încadrează în medie (unii, prin ceea ce fac/afirmă, se cred chiar mai inteligenţi decît prevede legea….probabilităţilor), că sîntem rafinaţi, cu experienţă suficientă pentru a emite judecăţi despre aproape orice, că avem abilităţi de leaderi, că sîntem mai buni decît….
Cîţi dintre noi admitem că majoritatea deciziilor pe care le luăm se întîmplă în situaţii complexe, confuze, fără urmă de analiză statistică şi probabilităţi? Sau cu foarte multă superficialitate?
De cele mai multe ori generalizăm pornind de la “eşantioane” care nu sînt deloc reprezentative pentru fundamentarea unei concluzii. Creierului nostru îi plac scurtăturile! Şi din această cauză ne concentrăm eforturile de gîndire pe bucăţi dintr-o problemă şi nu pe problemă în ansamblul său.
Am ajuns să credem că informaţia este un ingredient de bază în luarea deciziilor: cu cît avem mai multe informaţii la dispoziţie cu atît mai bine putem gestiona riscurile cărora trebuie să le facem faţă. Oare, în realitate, deciziile noastre nu sînt distorsionate tocmai din cauza avalanşei de informaţii? Judecata noastră ţine cont de eveniment în sine sau de descrierea acestuia?
Întrebam la un moment dat, într-o discuţie, dacă noi gîndim prin cuvinte sau prin imagini….Cît de departe putem merge cu generalizările din teorie? Dar cu cele din experimente insulare?
Am afirmat în diverse ocazii mai mult sau mai puţin oficiale că datele din trecut sînt în realitate un set de evenimente şi nu un set de observaţii independente aşa după cum spune teoria probabilităţilor! Prin urmare cît ne încredem în modelul statistic pe baza căruia analizăm riscurile?
Şi dacă folosim sau dorim să folosim un software pentru managementul riscurilor, cum vom putea modela în astfel de aplicaţii ceea ce nu reuşim să modelăm în mintea noastră? Ţinem cont că o cît de mică schimbare a condiţiilor din trecut poate produce rezultate total diferite în viitor?
Cunoaşterea noastră este încă limitată: Exposition of a New Theory on the Measurement of Risk, The St. Petersburg Paradox etc.
“I, at any rate, am convinced that He does not throw dice.” – Albert Einstein
ADRIAN B. MUNTEANU 
Sunt prea multe intrebari Adi, si cred ca ar trebui sa cautam niste raspunsuri macar partiale. De cand ai spus chestia cu imaginile tot am cautat un raspuns. Cert este ca cel putin o persoana pe lumea aceasta gandeste in imagini. Numai ca dumneai era un caz de autism. Adica inca mai este. De vazut neaparat filmul: Temple Grandin (http://www.imdb.com/title/tt1278469/). O biografie scurta aici: http://www.templegrandin.com/templehome.html
De asemenea, uitandu-ma la mine in cap nu prea vad imagini 😦 Vad … nimic… 🙂 Totul este contextual, relativ la ceva, si imi aduc aminte numai cand vad sau stiu fara sa fac asimilarea. Daca ne gandim cum arata o persoana… e greu sa realizam o caracterizare exacta, dar noi stim. Poate totusi pictorii gandesc mai mult in imagini, pentru ca ei aproape pot realiza portrete din memorie…. sau nu?
Asa cum mai discutam, cred ca next level of human research is cum sa cauti informatiile in memoria stocata. Un Google.Brain ceva… un patern care sa mearga la orice. 😉
ApreciazăApreciază
Gindim, decidem prin compararea evenimentelor. Hai sa facem un exercitiu.
Sa incercam sa gasim lucruri/stari/evenimente care ar creste senzatia de multumire dupa o intimplare placuta.
Dar dupa una trista?
Unde vor fi mai multe?
ApreciazăApreciază
Hai să luăm ca exemplu un eveniment şi deciziile legate de acesta: vigneta şi drumului spre Chişinău 🙂
Am făcut vreunul dintre noi analiză statistică?
Aveam variabile controlabile (noi) şi incontrolabile (poliţia).
Era diferită probabilitatea? Cu siguranţă, pentru că experimentul nu s-a desfăşurat la acelaşi moment din timp.
Într-un caz însă nu am făcut parte din eşantion, iar în celălalt, da.
Prima decizie a fost una raţională sau nu? Cît a fost influenţată mai mult de „evenimentul” la care luam parte? Dar a doua decizie, bazată pe „armonie”? A fost influenţată de lipsa „stresului”?
ApreciazăApreciază
Aia cu Chisinau a fost de-a dreptul „SF”. Oricum am actionat risk based 🙂
Decizia de a merge fara vigneta a fost data de gravitatea urgenta a situatiei, si de „rezolvare” la fata locului daca intram in esantion. Factorul de risc era timpul exclusiv timpul.
In cea de-a doua m-am bazat tot pe risc, chiar daca era acea arminie SF de care spuneam: timpul nu mai reprezenta o amenintare, asa ca ramane amenintarea politiei 🙂
ApreciazăApreciază
Judecind post factum, riscul asumat in primul caz a fost inutil: nu puteam controla timpul. Dar contextul in care a trebuit sa decidem a fortat decizia. Am avut vreun cistig, in sensul atingerii obiectivelor? Nu.
In partea a doua, ma intreb daca armonia ar mai fi functionat in cazul in care rezultatul intilnirii era negativ….
ApreciazăApreciază