Arhitectura întreprinderii sau guvernare?

Ştirea de săptămâna trecută legată de extinderea SEAP cu obiectivele „eficientizarea fluxurilor de de lucru prin implementarea unui platforme de management documente si fluxuri de lucru” respectiv „extinderea serviciilor oferite de catre sistemul electonic de achizitii publice” m-a făcut să meditez mai îndelung asupra subiectului din titlu şi legătura sa cu realitatea. Nu mă exprim…

Limite epistemologice în evaluarea riscurilor

Nu sunt eu vocea care ar putea revoluționa domeniul. Mă frământ însă ori de câte ori, ajuns în fața amfiteatrului trebuie să transmit auditoriului ce se întâmplă în acest domeniu. Pe blog mi-am exprimat de mai multe ori opinia cu privire la matematizarea greșită, sau mai bine spus incorect aplicată domeniului securității sistemelor informaționale. Aceleași…

De la CIA la CNP sau cum securitatea informațiilor este de multe ori o formă fără fond

Bătălia dusă cu ocazia referendumului pentru destituirea președintelui țării mi-a dat ocazia să identific un exemplu cât se poate de real pentru „securitatea informaţiilor”. Real, banal, dar cu implicaţii importante. Cu atât mai mult cu cât în ultimii 10 ani în România s-au cheltuit peste 100 sute de milioane de euro cu „informatizarea” (sau miliarde…

Încrederea şi reţele sociale

  O colecţie de definiţii ale încrederii: aici. Ce te faci cu “încrederea” când la mijloc intervine IT-ul şi reţelele sociale? Poate fi o glumă? Poate fi un profil cu greşeli de actualizare? Ce faci când primeşti o cerere de la o persoană despre care nu îţi aduci aminte să o fi cunoscut personal? Un…

Dileme legate de documentele electronice

  Avem Legea privind arhivarea documentelor în formă electronică  135/2007 “Art. 1. – Prezenta lege stabileşte regimul juridic aplicabil creării, conservării, consultării şi utilizării documentelor în formă electronică arhivate sau care urmează a fi arhivate într-o arhivă electronică.” Se aplică deci documentelor în formă electronică. La definiţii însă nu regăsim nimic. Doar: “e) mesaj electronic – documentul în formă electronică ce conţine date de identificare privind expeditorul, destinatarul, precum şi momentul de timp la care acesta a fost expediat, realizat în scopul transmiterii la distanţă a unei informaţii prin mijloace electronice;” Ştim deci că mesaul electronic este un document în formă electronică. Dar ce este documentul electronic, tot nu ştim. Citim şi Legea nr. 455 din 18 iulie 2001 privind semnatura electronica  …