Responsabil de securitate cibernetică

Contrar opiniei majoritară exprimată de Curtea Constituțională prin Decizia 70/2023 mie tot nu îmi sînt clare prevederile Legii 58/2023 privind securitatea și apărarea cibernetică a României, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative. La cursul de drept din anul I am învățat că atunci cînd legiuitorul nu face distincţia între anumite elemente avute…

Legea securității cibernetice se aplică și furnizorilor de servicii IT?

Ieri a fost adoptată în Senat Legea securități cibernetice. Frămîntările mele de astăzi sînt date de ultima parte din conținutul Art. 3(1)(c) unde cred că de fapt s-a dorit a fi incluși ”furnizorii” dar ca formă a ieșit ceva mult mai complicat. reţelele şi sistemele informatice deţinute, organizate, administrate sau utilizate de autorităţi şi instituţii ale administraţiei publice centrale şi locale,…

Moartea expertizei (și Legile noastre)

….titlul nu îmi aparține ci este al cărții scrisă de Tom Nichols în 2017. Autorul condamnă forțele care încearcă să submineze autoritatea experților (din Statele Unite): A NATION OF EXPLAINERS – We’ve all met them. They’re our coworkers, our friends, our family members. They are young and old, rich and poor, some with education, others…