Ca profesor, am spus de multe ori colegilor şi studenţilor că auditul nu este o ştiinţă. Matematica, fizica, chimia….sînt ştiinţe. Auditul înseamnă judecată profesională şi judecată morală. Sau altfel spus, pe o aceeaşi speţă, doi auditori ar trebui să ajungă la aceeaşi concluzie! Indiferent de instrumentele folosite, dacă luăm în calcul că în spatele oricărei opinii se află probe!

Se consţientizează “greutatea” unei misiuni de audit? A devenit, în aşa de puţin timp, auditul trivial? Mă refer la toate tipurile de audit.

Sînt adeptul reglementărilor, dar în acelaşi timp un critic al celor care nu ţin cont de evoluţia firească a unei societăţi şi de momentul în care acele reglementări trebuie să apară (vezi Legea 260 cu facturarea electronică, abrogată; Ordinul MCSI legat de internet banking, fragmentarea profesiei contabile etc).

Caracteristica principală a auditorului este independenţa acestuia. Iar valoarea unui audit este dată şi de percepţia publicului asupra independenţei. Oare acesta ar fi şi explicaţia pentru care, în zona financiară şi sisteme informaţionale, despre independenţă se face vorbire prima dată în standarde?

Se exprimă o opinie. Înseamnă că ai o datorie publică dacă tot ţi-ai clamat independenţa. Reputaţia auditorului afectează percepţia din partea publicului?

Dacă răspunsul este afirmativ, înseamnă că în mod explicit are şi un rol etic în piaţă! Sau cel puţin ar trebui să aibă. Pentru că o activitate, un lucru făcut este bun sau rău în funcţie de consecinţele ce decurg (toate consecinţele contează?). Cele 10 porunci sînt un cod etic? Sînt morale? (….referinţa la Biblie este doar cu titlu de exemplu didactic)

Problema constă în fapt în abdicarea de la etică şi valori profesionale şi “îmbrăţişarea” “business rules”. Şi cînd se lucrează strict după reguli comerciale, oportunităţile legate de bani primează în faţa eticii şi moralităţii. Evoluţia spre etică trebui însă să fie normală.

Uneori, abaterea de la standarde/framework/practices şi eşecul auditorului în a identifica aceste abateri sînt provocate pe de o parte de interesele auditatului de a oferi o imagine incorectă despre sine şi, pe de altă parte, de intereseul auditorului de nu periclita relaţiile comerciale…….

Formare porfesională continuă…dezvoltarea unei culturi care să spijine integritatea auditorului… respectarea standardelor…leadership. Ale cui responsabilităţi sînt ? În lipsa lor se poate discuta de etică?

Ce fac alţii după scandaluri celebre? Găsesc soluţii la probleme pe care nu se feresc să le recunoască şi asume.

“ The Public Company Accounting Oversight Board (PCAOB) is a private, nonprofit corporation created by the Sarbanes-Oxley Act of 2002 to oversee the auditors of public companies. The PCAOB was created to protect investors and the public interest by promoting informative, fair, and independent audit reports.”