Saga guvernării IT în România

„Guvernarea asigură că sînt evaluate nevoile beneficiarilor, condiţiile şi opţiunile, cu scopul de a identifica obiective echilibrate, asumate şi care pot fi atinse; stabilirea priorităţilor şi luarea deciziilor; monitorizarea performanţei şi conformitatea cu direcţiile şi obiectivele asumate” – COBIT5 Scurtă introducere (Literature review) În iunie 2009, MCSI publică documentul „eRomania„. În acest document se spune:…

Arhitectura întreprinderii sau guvernare?

Ştirea de săptămâna trecută legată de extinderea SEAP cu obiectivele „eficientizarea fluxurilor de de lucru prin implementarea unui platforme de management documente si fluxuri de lucru” respectiv „extinderea serviciilor oferite de catre sistemul electonic de achizitii publice” m-a făcut să meditez mai îndelung asupra subiectului din titlu şi legătura sa cu realitatea. Nu mă exprim…

De la CIA la CNP sau cum securitatea informațiilor este de multe ori o formă fără fond

Bătălia dusă cu ocazia referendumului pentru destituirea președintelui țării mi-a dat ocazia să identific un exemplu cât se poate de real pentru „securitatea informaţiilor”. Real, banal, dar cu implicaţii importante. Cu atât mai mult cu cât în ultimii 10 ani în România s-au cheltuit peste 100 sute de milioane de euro cu „informatizarea” (sau miliarde…

Strategia de securitate cibernetică a României

  Via Hotnews.ro am citit documentul ce dă titlul postului de mai sus. Document aflat în dezbatere publică. Ca unul ce am avut parte pînă în 89 de ceva şedinţe UTC, am remarcat chiar de la început profunzimea documentului: “ Dezvoltarea rapidă a  tehnologiilor moderne de  informaţii  şi  comunicaţii  – condiţie sine qua non a…