Indiferent de numele de botez (ITIL, COBIT, MOF, MoR, CMMI, PRINCE2, PMI, etc) un framework reprezintă un limbaj comun. Un ideal. Ajută sau ar trebui să ajute la masa discuţiilor dintre tehnici şi non-tehnici. Apoi, dacă este bine înţeles ajută la conturarea unei strategii şi la adaptarea la piaţă.

Pentru ca o firmă să ajungă însă la transformarea proceselor IT trebuie cunoscute şi înţelese foarte bine procesele economice din acea firmă (industrializarea şi producţia de serie ce au făcut?). CUM trebuie să arate sau CE trebuie să conţină CMDB-ul, SC, SLA etc….este doar o problemă de adaptabilitate. Mai puţin complicată dacă procesul economic este clar!

În baza experienţelor de pe parcursul ultimilor doi ani, îmi permit să împart firmele în două categorii generice:

trendy – cele care au cumpărat diferite instrumente/tehnologii, dar pe care le folosesc în mică măsură sau deloc; de cele mai multe ori insituţii de stat (companie ce plăteşte peste 30.000 euro pe licenţe de soft, dar foloseşte 10%);
constructor – cele care au cumpărat instrumente pentru procesele interne IT (PM, change, Help Desk) fără însă a reproiecta procesele cu pricina.
Am mai întîlnit şi companii mediator: procesele IT chiar încearcă să optimizeze procesele economice.

Se cuantifică ticketurile deschise/închise, uptime-ul reţelei, tranzacţiile la nivel de DB, cereri de modificare, se planifică capacitatea sistemului etc. Şi? Nu vi se pare că lipseşte ceva? Nu cumva lipseşte legătura cu “business-ul”? Nu cumva procesul IT nu a fost transformat pentru a servi cît mai bine procesului economic? Pentru că, dacă este să se reducă întreaga discuţie legată de managementul şi controlul serviciilor IT la un singur cuvînt ajungem la: BANI!

Din nefericire însă, avem de a face cu un context economic asociativ în care dependenţa de informaţii şi cunoaştere este vitală. A reduce lucrurile la nivelul rîndurilor scrise într-un framework şi a nu inova deloc, în viaţa reală a firmei, este un fel de copy-paste!

IT-ul este un singur departament. Departamentele economice sînt mai multe. Şi printre ele umblă (uneori cu capul spart) tehnologia! Nici ITIL, nici COBIT, nici orice alt framework nu rezolvă peste noapte problemele. Nu există “silver bullet”! Orice proces înseamnă în primul rînd resursă umană şi abia mai apoi tehnologie (indiferent că vorbesc de strung, raboteză, concasorul cu fălci sau Windows 7, SAP, CISCO….)….

Imediat după 89, românii au descoperit restaurantele. Ce frumos era să ieşi cu soţia/prietena/amanta/prietenii la restaurant. Restaurantele apăreau ca ciupercile după ploaie. De multe ori nici nu se lua în calcul “vadul”….Dar, cu timpul, serviciile au început să se ducă la vale: ospătari plictisiţi, porţii mai mici, mîncare prea rece/caldă, muzică de proastă calitate etc. Unii au închis prăvălia din lipsă de clienţi, alţii au rămas cu clienţii de pe o anumită nişă. Au rămas în piaţă însă şi restaurantele ce şi-au păstrat/adaptat/îmbunătăţit serviciile. Sau s-au deschis altele. Şi industria asta nu are „frameworks”….

Se aseamănă povestea asta cu ce s-a întîmplat/întîmplă cu IT-ul în România?