Auditul IB. Un exemplu de implicaţii legale

Din buchea cărţii, auditorul/CISA a aflat că trebuie să estimeze riscurile de audit, să îşi stabilească obiective şi să identifice chiar de la începutul misiunii legislaţia aplicabilă speţei. Realitatea practică face ca, OMCTI 389/2007 să nu fie singurul act normativ cu implicaţii asupra acestui tip de audit. Dincolo de observaţiile scrise pînă acum, vreau să evidenţiez în fapt un lucru extrem de important: indiferent cum este scris un act normativ, se prezumă că CISA ştie cu ce se mănîncă un audit şi mai ales CE controale ar trebui să revizuiască pentru a atinge anumite obiective. Tranzacţiile tot în core banking se procesează, în final……

 

Regulament BNR nr. 6 din 11.oct.2006.  Un act normativ scris unitar, folosind terminologia deja existentă în alte legi. Voi cita cu titlu de exemplu:

 

“13. Instrumentul de plată electronică este instrumentul care permite utilizatorului să efectueze operaţiuni de tipul celor prevăzute la pct. 1, în această categorie fiind incluse cardurile, instrumentele de plată cu acces la distanţă (s.m.)şi cele de tip monedă electronică (e-money).

15. Instrumentul de plată cu acces la distanţă este instrumentul ce permite utilizatorilor să aibă acces la fondurile aflate în contul deţinătorului şi prin intermediul căruia se pot efectua plăţi către un beneficiar sau alt gen de operaţiuni de transfer de fonduri şi care necesită, de regulă, un nume de utilizator ori un cod personal de identificare/parolă sau orice altă dovadă a identităţii, necesară autentificării; în categoria instrumentelor de plată electronică cu acces la distanţă sunt incluse în special cardurile, altele decât cele ce fac parte din categoria instrumentelor de plată de tip monedă electronică (indiferent dacă sunt de debit sau de credit), precum şi aplicaţiile de tip internet-banking, home-banking şi mobile-banking. Pe lângă operaţiunile de transfer de fonduri, ce conferă utilizatorului instrumentului de plată cu acces la distanţă de tip internet-banking, home-banking sau mobile-banking posibilitatea transmiterii electronice a instrucţiunilor de plată din contul propriu şi a transcrierii mesajului dorit pe ordinul de plată care va fi generat automat de sistem, utilizatorul poate efectua şi operaţiuni de schimb valutar, poate constitui depozite şi poate obţine informaţii privind soldul conturilor şi al operaţiunilor efectuate.

19. Instrument de plată la distanţă tip internet-banking – acel instrument de plată cu acces la distanţă, care se bazează pe tehnologia internet (world wide web) şi pe sistemele informatice ale emitentului.

   20. Instrument de plată la distanţă tip home-banking – acel instrument de plată cu acces la distanţă, care se bazează pe o aplicaţie software a emitentului instalată la sediul deţinătorului, pe o staţie de lucru individuală sau în reţea.

   21. Instrument de plată la distanţă tip mobile-banking – acel instrument de plată cu acces la distanţă, care presupune utilizarea unui echipament mobil (telefon, PDA – Personal Digital Assistant etc.) şi a unor servicii oferite de către operatorii de telecomunicaţii.

Art. 11. -(1) Emitentul va stabili, va asigura şi va răspunde pentru elementele de siguranţă şi de personalizare ale instrumentului de plată electronică, accesibile sau nu simţurilor ori cunoaşterii comune, care să prevină falsificarea sau alterarea informaţiei necesare şi suficiente în efectuarea de plăţi prin intermediul instrumentului de plată electronică, precum şi limitarea efectelor cauzate de pierderea, furtul şi distrugerea acestora, în scopul evitării producerii unor prejudicii şi afectării încrederii în sistemele de plăţi care operează cu instrumente de plată electronică.”

Simplu, clar, concis. Ar mai fi de spus una, alta, dar mă opresc aici cu acest subiect. Fenomenele naturale sunt ireversibile şi decurg într-un singur sens. Procesele economice cum or fi?…..:)

Mulţumesc.

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.