Ieri, 4.12.2014 am participat la AGM (Adunarea Generală a Membrilor) a ISACA Romania Chapter. Participarea? Fantastică! Probabil au fost puțin peste 20 de membri din cei peste 250. Acest aspect este lipsit însă de importanță. Personal chiar am o explicație pentru lipsa participanților. Nu despre persoane vreau să scriu acum, ci despre experiența  mea. Rîndurile următoare sper să fie edificatoare. Subiectele discutate? Un fel de circ la care și eu însumi am contribuit dînd frîu mîniei și ciudei.

„Those are my principles, and if you don’t like them… well, I have others.”
(Groucho Marx)

Acum mai bine de un an mi-am dat demisia din funcția de „Membership Director„ în cadrul ISACA Romania Chapter. O  demisie se află la  limita dintre  cavalerism  şi  bravadă. Dacă mă încadraţi  în  categoria fanfaronilor este posibil să nu greşiţi. Voi rămâne în continuare entuziast şi voluntar când vine vorba de ISACA deşi, am avut și încă mai am o apăsătoare senzaţie de învins odată cu retragerea din poziţia de “Membership Director”.
Am mai avut o tentativă de “suicid”  în mai 2012 cînd,  ştiind că s-a depăşit termenul legal de 1 an,  i-am scris preşedintelui ISACA România că îmi dau demisia.
Scriu acum aceste rînduri avînd în faţă vorbele lui Andrei Pleşu:

„Ar fi vital, pentru igiena naţiei, să reabilităm sentimentul respectului (a pune oamenii la locul meritului lor şi a nu-ţi îngădui să spui orice despre oricine), sentimentul pudorii (opus ne-ruşinării generalizate, care nu mai ştie „ce se cade şi  ce  nu  se  cade”)  şi sentimentul  onoarei  (ca  antidot  al  ambianţei  curente,  în care, orice-ai face, nu te compromiţi niciodată)”

Cred că este destul de dificil să îţi dai demisia din ceva ce nu există! Poziţia în care am fost ales există doar într-un document transmis către ISACA International. Prin urmare nici rolul meu nu a existat decît acolo.  Această  situaţie  se  aplică  şi  altor  poziţii  din  boardul  ISACA  România.  Nu  ştiam  acest  lucru  în martie 2011 cînd am candidat și m-am prezentat în fața colegilor de breaslă spunînd că onoarea nu se poate vinde!
Principala  sarcină  a  unui responsabil cu situaţia membrilor  Asociaţiei  vizează  campaniile de recrutare şi prezentare a Asociaţiei  către potenţialii membri. Nu m-am achitat de această sarcină.  Mai deloc.  Nu ştiu care este explicaţia creşterii numărului de membri  (3 sau 4 studenţi au devenit membri pe filiera mea). Eu nu cred că am avut vreun merit.
Nu vă ocup timpul cu ce am făcut pentru că nu are legătură cu “fişa postului” în discuţie.   În plus, ar suna probabil  a  lamentare  şi  justificare  pentru  incompetenţa  de  care  am  dat  dovadă.  Angoase  sau  frustrări personale. Vreau să vă spun însă ce am înţeles eu, un membru care a semnat, la fel ca voi, Codul etic:

“As a chapter (and chapter leader), it is necessary to:
Comply with all applicable laws and regulations
Adhere to your chapter bylaws”

1.  Aspecte juridice: Statutul ISACA Romania

Din punctul meu de vedere acest subiect este „cuiul lui Pepelea”.
Oficial,  asociaţia  din  care  facem  parte  se  numeşte  “Asociaţia  ISACA  România  Chapter”  şi  este înfiinţată în baza legii române  în martie 2003.  Această asociaţie are un statut, conform legii româneşti. Această  Asociaţie  este  şi  „Chapter”  pentru  ISACA  International.  Are  un  statut  –  „bylaw” („a rule made by a company or society to control the actions of its members„),  ce  respectă parţial cerinţele ISACA International. De aici se naște un război juridic: respectarea cerințelor legislației naționale versus conformitatea cu cerințele ISACA.
Lucrurile se putea rezolva foarte simplu. Se angaja un avocat care punea de acord cerințele legislației locale cu cerințele ISACA International. Aceasta deoarece ISACA International menționează că statutul asociației trebuie să respecte cerintțele legislației naționale. De ce nu s-a făcut acest lucru îmi este greu să explic. La final de 2010 cam tot astea erau problemele

Conducerea Asociaţiei ISACA România Chapter, conform legilor noastre, este (ar trebui să fie) asigurată de un „Consiliu director” care se prezintă în faţa „Adunării Generale”. Avem  deci  un  statut  românesc  pentru  conformitatea  cu  legea  românesacă,  dar  asociaţia  trebuie  să  fie condusă  şi  după „statutul”  cerut  de  ISACA  International.  Aseară a fost un fel de „seara cuțitelor lungi„: s-au spus în public lucruri știute dar nespuse decît pe la colțuri.

Problema  statutului  nu  este  una  nouă.  Boardul  anterior  s-a  confruntat  cu  ea  şi  nu  a  rezolvat-o. Actualul board (al cărui membru am fost mai bine de un an) se află în aceeaşi situaţie. Un răspuns la întrebarea “de ce nu s-a rezolvat pînă acum această problemă?”, nu am. Pot doar să spun că din 2011 aceasta a fost “principala prioritate”.
Din punctul meu de vedere (în baza înțelegerii cerințelor ISACA International):
–  Asociaţia trebuie să funcţioneze după legea română şi să adapteze statutul transmis către ISACA International (bylaw) incluzînd în acesta din urmă prevederile locale.
–  Cel  puţin  din  2006  încoace,  Asociaţia  ISACA  România  Chapter  nu  a  respectat  niciun    statut (AGM avea loc la 2 ani şi nu la 1 an)
–  “Boardul” actual a avut 13 (14) membri (și-au mai dat demisia și alții), dar statutul cu efect juridic nu prevede acest lucru.
–  Alegerile  au  loc  la  2  sau  mai  mulţi  ani,  deşi  statutul  prevede  altceva.  (actualul  mandat  este expirat pentru orice membru al boardului, indiferent la care statut ne-am raporta)
–  Asociaţia nu are un Regulament de ordine interioară.
–  Alegerile  au  loc  fără  respectarea  statutului  (nu  ştiu  dacă  am  ocupat  poziţia  de  Membership Director în mod statutar – valabil şi pentru ceilalţi colegi).

2.  Beneficii locale pentru membri

ZERO.
Nu am făcut nimic pentru cei 230-280 membri (intervalul 2011-prezent). Nu am făcut nimic pentru că, în opinia mea,  nu a existat nici o strategie, nici o viziune.  Nici  acum,  nici  în  trecut.  Deşi Asociaţia are fonduri din taxele colectate (peste 20.000 USD), nu am stabilit ce acţiuni/evenimente vor fi puse la   dispoziţia membrilor şi ce buget este necesar în acest scop.
Ne-am  pierdut  timpul  în  discuţii  administrative,  de  multe  ori  vorbind  aceleaşi  subiecte  ce  au  fost rezolvate  parțial pînă ieri:  statut,  evidenţă  contabilă,  activităţi  de  secretariat,  plata  taxelor   local  cu  cardul.
Newsletterul, care este o cerinţă mandatară, a răposat după 4 numere. Cu chiu cu vai s-a ţinut o sesiune de instruire pentru examenul CISA.
Într-un  slide  din  prezentarea  ISACA  pentru  universităţi  (identic  cu  ce  apare  şi  în  cazul  membrilor profesionali) ar trebui să explic auditoriului care sunt beneficiile locale.Nu am avut ce să spun. Cele 2 sau 3 întîlniri informale nu pot fi catalogate ca “beneficii”.
Pînă în 2011 nu ştiu de nici un eveniment profesional organizat de Asociaţia noastră. Posibil să fi uitat eu.Nici după 2011 situaţia nu s-a schimbat.
Lucrurile puteau fi rezolvate chiar în baza actualului statut dacă  acesta ar fi fost respectat aşa cum este. Dacă ar fi fost o minimă voință de a mișca lucrurile.

3.  Colaborarea  cu  alte  asociaţii  profesionale  –  instituţii  de reglementare

La începutul mandatului (iunie 2011), cînd entuziasmul încă nu mă părăsise, am iniţiat (ISACA România) împreună  cu  un  coleg, discuţii  cu  CAFR  şi  IIAR.  A  existat  toată  deschiderea  pentru  colaborare.  Din păcate,  în  afară  de  discuţiile  principiale  (cu  IIAR)  şi  o  scrisoare  de  intenţie  către  CAFR,  şi    această iniţiativă a sucombat.  Ulterior nu am  mai  propus nimic concret, nici un eveniment.  Nu le-am propus lor, pentru că nu am propus nimănui nimic!  Toate  ideiile  treceau  ca  un  fum.  Nici o colaborare cu industria IT! Nimic!

Reacţia  din  partea  ISACA  România  în  ceea  ce  priveşte  actele  normative  promovate  de către instituţii/organisme  ale  statului  şi  care  au  influenţă  asupra  domeniului,  nu  este  cea  mai  potrivită  şi  de multe  ori  este  întîrziată  (nu  am  în  vedere  doar  nominalizările  explicite  ale  certificărilor) ca să nu spun inexistentă (a se vdea cazul instrucțiunii ASF, de ex.)  A  existat  un “task force” cu o astfel de responsabilitate (din care făceam parte şi eu).  De cele mai multe ori reacţia noastră  a  fost  la  limită  sau  întîrziată  pentru  că  pierdeam  timpul  cu  forma  în  loc  să  ne  concentrăm  pe fondul problemei. S-ar putea contrargumenta că acele instituţii nu ţin cont de  punctul de vedere  exprimat de ISACA. Este adevărat, atît timp cît noi am avut o singură reacţie pe un subiect. Atît timp cît nu am ieşit niciodată cu un punct de vedere public, asumat de conducere şi transmis către colegii din practică.  Poate şi către media.
ISACA România există,  dar lipseşte cu desăvîrşire. Stă ce stă,  de  10 ani  şi,  cînd nu stă,  se opreşte. De obosită ce este.    Nu ştiu cui foloseşte această  stare. Nu ştiu cine şi dacă a cîştigat ceva în aceşti ani.  Am  senzaţia  însă  că,  pe  termen  lung,  bolnavul  aflat  în  moarte  clinică  va  deceda  definitiv. Atunci vom avea suficient timp să ne admirăm cu narcisism titlurile dobîndite.  Atunci va fi foarte multă linişte.  Vom fi….  cei mai buni.  “Patch”  –urile nu  vor  mai  ajuta  la  nimic.  Va  fi  nevoie de  un alt  “set up”.

După cum spuneam la început, sentimentul este al celui înfrînt. Trăind prea mult cu capul în nori am uitat că trebuie să cobor mai des cu picioarele pe pămînt. Am uitat că trebuie să  fiu mai puţin profesor şi mai mult “business oriented”. Mai “pragmatic”.  Ar fi trebuit să înţeleg mai multe despre acest organism, într-un interval de timp mai scurt. Nu am reuşit decât abia pe la sfîrşitul anului 2011.

A fi membru în board  credeam că  înseamnă “voluntariat”.  A  fi „voluntar”  credeam că  înseamnă a ajuta alţi  semeni  din  altruism.  Voluntariat  înseamnă  „schimb”  şi  “implicare”. Dorinţă  de  a  face  ceva  pentru comunitatea  din  care  faci  parte.  Coeziune.

Aşa  am  perceput  lucrurile  acum  mai bine de 2  ani.  Defect  profesional, probabil, idei cu parfum de idealist.

O comunitate nu se va dezvolta niciodată  doar de la “cap”.  În cel mai fericit caz va fi un monstru macrocefalic.
Aduc o dojană membrilor: lipsa de implicare şi aşteptatul ca “boardul să facă”.
La începutul anului 2011 a fost lansat un chestionar către membri cu privire la ce evenimente/subiecte ar trebui abordate. Am primit sub 20 de răspunsuri,  din care mai bine de jumătate erau ale celor din board. Feed back la draftul de statut afişat pe site am primit de la 2 membri. Aşa stînd lucrurile, echipa de conducere  aleasă  în  2011  s-a  conformat:  nu  a  făcut  nimic.  Nici  bun,  nici  rău.  Doar  am  lîncezit  în platitudini.

Ne  întîlnim  doar  cu  ocazia  unor  alegeri  şi  doar  pentru  a  valida  prin  vot  nişte  persoane.  Facem revoluţii la o bere şi schimbăm lumea pe la colţuri de birouri. Ştim cum stă treaba, dar ne vedem de“business”.  Atitudinea dăunează “afacerii” şi e păcat să ne tulburăm liniştea pentru 25 USD.

Vă  mulţumesc  pentru  răbdarea  de  a  citi.  Cu  sinceritate,  lipsit  de  “realism”  şi  “pragmatism”  local.

PS: Pe scîndura din care ni se va face crucea la momentul potrivit nu va fi loc de scris nici acronimul vreunei certificări, nici funcțiile ocupate….