Școala în vremea online-ului – business continuity

Aș putea să scriu despre brambureala de la nivel înalt din domeniul educației de cînd a început povestea Covid și pînă acum. Sau despre cîte milioane de euro s-au cheltuit în ultimii 10 ani fără să își atingă scopul. Sau despre ce se putea face din martie și pînă acum. Mă descarc de niște frustrări dar nu voi rezolva absolut nimic. Am mai scris ceva în urmă cu 10 ani.

Școala este o afacere cu un timp de recuperare a investiției de minim 18 ani. Efectul negativ a ceea ce se întîmplă de aproape un an încoace se va vedea mai tîrziu.

Încerc să nu generalizez pentru că, deși există subiecte comune în tot managementul sistemului de educație, lucrurile sînt diferite de la un nivel la altul, de la o disciplină la alta. Cu siguranță cel puțin disciplinele vocaționale nu se pot preda on-line. Și sigur nici „tableta„ nu ajută prea mult. Profesorii de liceu oare au tablete grafice?

Problema comună a „școlilor online„ de acum nu este lipsa de cunoștințe/abilități a celor care prestează activitățile de instruire. Chiar dacă lucrurile astea ar fi trebuit știute pentru că, teoretic, cam toți cei care predau au avut parte de un curs de ”instruire asistată de calculator” în cadrul Modulului pedagogic. Să înveți cum se lucrează cu o platformă anume nu este cine știe ce mare efort. Mai degrabă este vorba de a exersa niște automatisme. În maxim 3 zile orice profesor poate învăța cum să folosească o platformă sau alta. Nu trebui să învețe modulul FICO din SAP sau cum se se proiectează și se dezvoltă o aplicație web…..

Profesorul, indiferent de nivelul la care prestează, de la ciclul primar la universitar, nu este un simplu comunicator de informații. Sau nu ar trebui să fie. Rolul său este ca, prin cele predate, să dezvolte abilități și competențe cu privire la subiectul predat, să transmită experiențe bazate pe cunoaștere. În final, printr-un test/examen evaluează măsura în care competențele pe care s-a străduit să le dezvolte au fost atinse. Și dacă nu au fost atinse, este tot rolul său să le corecteze. Cu mici excepții, nu testăm capacitatea de memorare (asta se dezvoltă prin exercițiu) ci modul în care știi să folosești informațiile acumulate pentru a rezolva situații din viață, cum se leagă între ele punctele….. „Use case„ cum se mai spune. La 18 ani, cînd termini liceul, ești un adult cu drept de vot. Ești autonom, pe propriile picioare și trebuie să te descurci….cu ceea ce ai învățat pînă în acel moment.

Ceea ce se schimbă fundamental în mediul online este modul de interacționare și ca efect modul în care profesorul transmite ceea ce are de transmis. Ori, din acest motiv, întregul curs trebuie reproiectat. Cît mai mult din interacțiunea din mediul clasic trebuie dusă acum în on-line. Asta nu înseamnă doar „pornirea camerei video„ pentru că nu este o „videoconferință„ sau ”videochat” în care eu îmi prezint minunatul PowerPoint sau dictez și la capătul celălalt studentul ia de zor notițe. În loc să fie un concert cu o trupă/orchestră este un simplu solo. Nu platforma online este problema. Că este Zoom, Teams, Jitsi sau Google, vorbim despre instrumente.

Cum spuneam, problema este proiectarea lecției/cursului astfel încît ceea ce se transmitea în clasă să poată fi transmis online. Cum aș putea să îi pun studentului în mînă cleștele de insertizat, o bucată de UTP și un RJ 45 „online„? Cum să îl fac să „simtă„? Pînă la un punct ar fi posibil: VR.

„Lecția online„ începe de la culorile folosite și butoane. Apoi de la modul în care se structurează subiectul în „on line„, integare de elemente interactive etc. La final vine și „evaluarea competențelor„ care nu se poate face numai prin teste grilă/quizz concepute să testeze memoria și nu modul de gîndire/rezolvare a unui caz/problemă. Acum un examen/test trebuie să fie și el interactiv, în multe situații chiar „cu cărțile pe masă„!

Este ca atunci cînd se face un film după un roman: un autor, un scenarist, un regizor, cameraman, sunetist, costumier etc….actori și spectatori. Dar „filmul„ are nevoie de o „viziune„, o echipă, un buget și timp. Cîștigătorul unui Oscar ia acel premiu pentru cum a prestat în contextul dat. Talentul său în afara contextului nu este suficient. Timp a tot fost în ultimii 10 ani dar nimeni nu a vut „viziune„ și curajul de a schimba lucrurile. Avem în schimb comisii, comitete și consilii fără număr.

Dar din acestă supă mai lipsește ceva: autodisciplina. Să nu trișezi/copiezi, să citești ce ți se recomandă, să discuți/colaborezi, să lucrezi din timp proiectele etc…este un exercițiu de autodisciplină care vine din trecut.

Această perioadă este un decont a ceea ce nu s-a făcut în ultimii zece ani: număr mic de elevi la clasă/curs (este imposibil să lucrezi individual cu 25-35 de elevi) și eliminarea sistemului de finațare „pe elev/student„; profesori dedicați, instruiți și plătiți corespunzător; infrastructură educațională corespunzătoare (cîte și ce fel de lecții se pot face pe o tabletă?); curriculă adaptată la viitor (în secolul XXI absolventul nostru susține probă de „competențe digitale„ la finalul liceului!!!!; Educația antreprenorială este disciplină în clasa a Xa dar Economia în clasa a XIa ).

Școala on line este de fapt „business continuity„ într-o situație de criză.

Mulţumesc.

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.