Englezescul to audit, cunoscut astăzi ca “a examina, a verifica, a revizui conturi şi înregistrări contabile”, îşi are rădăcinile în latinescul auditus care înseamnă a asculta, a audia.

Când vorbim de contabilitatea modernă, trebuie să ne întoarcem privirea asupra Scoţiei, pentru că aici îşi au originea contabilii autorizaţi. În timpul revoluţiei industriale, în Marea Britanie, funcţia de verificare s-a generalizat şi a devenit într-o oarecare măsură oficială: întreprinderile au început să recruteze contabili pentru a le verifica registrele contabile şi pentru a le compara cu documentele justificative.

În 1844, Parlamentul britanic a impus companiilor publice obligativitatea examinării registrelor contabile de către verificatori. În 1880 nou înfiinţatul Institut al Contabililor Autorizaţi din Anglia şi Ţara Galilor a reunit toate organizaţiile profesioniştilor din aceste ţări. Tot în aceeaşi perioadă, o mare parte din capitalul britanic a fost transferat în Statele Unite ale Americii. Contabilii britanici erau trimişi în SUA pentru a audita investiţiile făcute pe mai noul continent. Dintre aceştia, o parte vor forma, în 1877(!), Asociaţia Americană a Contabililor Publici Autorizaţi (AICPA). Aceşti contabili – CPA – aveau şi calitatea de verificatori/auditori externi.

Perioada 1925-1929 a părut la început foarte înfloritoare pentru economia americană: dividendele acţiunilor erau în continuă creştere datorită numărului mare de investitori care apăreau pe piaţă şi care vedeau în acţiuni un mijloc rapid de îmbogăţire; salariile mari permiteau oricărui american să investească în depozite la bănci sau acţiuni; dobânzile la împrumuturi erau reduse; creşterea producţiei industriale a creat companiilor o aură de solvabilitate financiară nemărginită, fapt ce i-a încurajat pe americani să cumpere tot mai multe acţiuni; lipsa unei legislaţii care să reglementeze piaţa acţiunilor a permis cumpărarea pe credit; dezvoltarea unei psihologii de consum a contribuit la creşterea încrederii investitorilor în piaţă. Acestea sunt pe scurt motivele pentru care, la 19 octombrie 1929, economistul Irving Fisher de la Universitatea Yale declara foarte sigur pe sine: ”Naţiunea americană se îndreaptă către o continuă perioadă de prosperitate”. Cinci zile mai tîrziu, în “Marţea Neagră”, populaţia a început să vândă masiv acţiuni şi să nu mai creadă în mecanismele de autoreglare pe care le-a descris Adam Smith.

Dacă anii ’30 au reprezentat o decadă de oportunităţi şi crize pentru contabilii americani, Legea Acţiunilor din 1930 şi 1934 care impunea ca auditările să fie făcute de către contabili independenţi, a condus la apariţia unei cereri legale a serviciilor oferite de către CPA.

La început, nevoile întreprinderilor au stimulat apariţia verificărilor interne, dar pe măsură ce firmele s-au dezvoltat şi activităţile acestora au devenit tot mai greu de controlat: consiliile de administraţie au recunoscut necesitatea unei funcţii de verificare internă,  distinctă de verificarea externă.

Companiile de transporturi feroviare au fost printre primele care au recurs la astfel de profesionişti. Aceştia trebuiau să verifice  registrele societăţii ale cărei birouri erau dispersate pe întregul teritoriu al S.U.A., şi să asigure conducerea că încasările erau înregistrate în mod corespunzător. La scurt timp, acest exemplu a fost urmat şi de companiile petroliere, oţelăriiile  şi magazinele cu multe sucursale.

În perioada celui de al II lea Război Mondial, când pieţele care aveau legătură cu producţia de război erau în continuă expansiune, majoritatea fabricilor americane angajau personal fără prea multă experienţă. O evidenţă contabilă corectă şi exactă se impunea mai mult ca niciodată. Foarte multe ca număr, operaţiunile întreprinderilor nu mai puteau fi examinate doar de către auditorii externi. Pe de altă parte, managerii aflaţi în căutare de noi şi noi oportunităţi de afaceri, treceau cu vederea multe din activităţile cotidiene. Verificarea trebuia să îmbrace noi forme.

Anii 55-65 sînt anii în care ”calculatoarele” încep să își facă simțită prezența în viața organizațiilor. ”Auditarea în jurul calculatorului” nu mai era suficientă, ce se întîmpla în ”spatele” unui mainframe nu era la îndemîna oricui. Din acest motiv AICPA solicită grupului ”big eight” (o tempora, o mores)să participe la dezvoltarea ”electronic data processing audit”.

Rezultatul a fost lansarea în 1968 a unei cărți: Auditing & EDP. Un an mai tîrziu ia ființă în mod oficial EDP Auditors Association (EDPAA) care avea să devină în 1994 ISACA – Information Systems Audit and Control Association.