Premise:

1. Doar în stinţele exacte există explicaţii cauzale.
2. În ştiinţele naturii există şi explicaţii funcţionale.
3. În ştiinţele sociale şi cele care implică interacţiune umană există doar explicaţii voite, aplicate contextului analizat.

   (Jon Elster – Explaining Technical Change)

Cu toții am fost educați „industrial-producție de serie„. Școala (indiferent de nivel) a fost şi încă este o organizație care a funcționat „batch processing”: suntem înscriși pe „generații” – „serii”; învățăm standardizat; suntem supuși unui control al calității; ajungem în piață sub formă de produse vandabile.

În timp am obținut şi certificări: confirmarea unor calificări conform „modelului” impus de inițiatorul acelor calificări. Însă după cum spune metaforic Nassim Thaleb în „Lebăda neagră”, diferența dintre ceea ce o persoană știe și ceea ce crede că știe este critică. Riscul cel mai mare este să ajungi să crezi că știi mai mult decât știi în realitate (aroganță epistemică – cf. NassimTaleb). Să ai certitudini și să fii partizan.

Din ce am citit şi am încercat să pun în practică până acum în materie de modele/metode/frameworks/standarde, am constatat că acestea descriu şi explică lucrurile preponderant cauzal sau/şi funcțional. În cazul managementului riscurilor, de exemplu, se omite sau mai bine zis, se tratează superficial faptul că moralitatea sau etica sunt construcții mentale! La fel şi timpul (care apare de exemplu în RiskIT ca variabilă, dar este tratat superficial). Poate acesta este motivul pentru care au şi fost excluse de prin scrieri (faptul că sunt amintite pe ici pe colo nu înseamnă şi că sunt explicate….). Matematica nu poate modela astfel de concepte. De fapt poate, dar pe bază de „eșantioane” sau „ipoteze”.

Astfel ajung cu discuția la un adevăr, cred: ne concentrăm şi analizăm lucrurile pe care „le vedem”. De la rezultatele obținute în cazul celor „văzute” ajungem să generalizăm asupra „lucrurile nevăzute”. Acestea sunt de fapt confirmările eronate Cu ceva mai bine de un an în urmă încheiam un post cu întrebarea: Furnica are sfincter?

Modelul devine o ideologie: nu acționezi conform „modelului” – nu este bine. În loc să se caute şi să se găsească consensul în legătură cu o paradigmă se proliferează „modele” şi „teorii”, cele mai multe dintre acestea cu interese financiare. Iar „mintea” trebuie să fie pro sau contra modelului. Foarte rar se acceptă o variantă neutră. Care este „contribuția/dezvoltarea/noutatea” tehnologică majoră pe care o aduce „cloud computing-ul”?

Nimic nu este mai periculos însă decât o teorie greșită sau un model aplicat într-un context impropriu. Atât timp cât nu suntem nevoiți să prelucrăm date/informații contradictorii, ne simțim confortabil cu ceea ce avem de rezolvat. Creierului nostru nu îi plac controversele. Eşti „ori-ori”.

Să exemplific din zona academică. Majoritatea jurnalelor academice declară în „Scope” că se adresează şi „practicienilor”. În cele ce prezintă interes pentru mine (securitate, guvernare, audit, management -inclusiv riscuri), nu am identificat însă articole scrise de practicieni. Ca să fie publicat, un articol trebuie să conțină în general: „literature review„, „research method„, „hypothesis/assumption”, „demonstration”, „findings/results”, „discussion” şi „conclusion”.

Majoritatea articolelor se înscriu în două tipare: interpretiviste sau pozitiviste. Pozitivismul consideră că realitatea înconjurătoare este „stabilă” şi poate fi descrisă din punct de vedere obiectiv. Interpretivismul consideră că realitatea poate fi înțeleasă doar prin interpretări subiective ale unor situații particulare. Cele bazate pe interpretivism sunt mai rare pentru că sunt …..”too narrow”. Demonstrația matematico-statistică asupra unor fenomene sociale prevalează: se pornește de la un eșantion; se testează validitatea/invaliditatea unei teorii/ipoteze (30% din acidentele auto se datorează consumului de alcool. Dar restul de 70%?). După cum spuneam mai devreme, obligatoriu trebuie să faci „literature review”: să prezinți succint ce s-a scris relevant pe subiectul tratat. Adică să citezi articole din jurnale de același calibru. Un articol din Harvard Business Review, ISACA Journal, Wired sau Hakin9 nu este relevant pentru că nu este „scientific”.

În timp, concluziile unor astfel de articole, curățate de limbajul scorțos al cercetării dar validate doar pe un caz/ipoteză, ajung în mediul „profesional”. Aici, având la bază tocmai „validarea cercetării științifice” devin „modele”. Despre „fraudele” publicate în jurnalele academice  fac vorbire atât jurnalele ….academice cât şi revistele generaliste sau blogurile. Publicarea rezultatelor cercetării a devenit o afacere ca oricare alta……

Pe linkedin am distribuit un Chestionar cu 4 întrebări pentru a testa o ipoteză: cât de relevante/irelevante sunt jurnalele academice pentru cei din „practică”. Mulțumesc celor care au răspuns/vor răspunde.