A supraveghea și a pedepsi

După un schimb de idei pe Linkedin, dezvolt puțin ce am scris anterior în legătură cu interdicția înregistrării activităților din platformele online folosite în școli/universități.

Deși militez pentru protejarea vieții private, acum mă folosesc de titlul cărții lui Michel Foucault : Discipline and punish – the birth of the prison (1977). Pentru că, de 2 ani încoace, văd folosit GDPR pentru a justifica orice, îl văd folosit mai mult cum nu trebuie iar acolo unde într-adevăr sînt riscuri majore mare lucru nu s-a schimbat. Ba da: acum sînt mai multe „hîrtii„ decît pe vremea răposatei Legi 677/2001.

A susține o prezentare sau a preda o lecție este o activitate efemeră, ireproductibilă. De cele mai multe ori, la același curs/seminar, susținut la interval de cîteva ore, cu excepția ideilor de bază, nu spun aceleași lucruri, nu folosesc aceleași exemple. Mă adaptez mereu în funcție de auditoriu, de întrebări, de un articol pe care l-am parcurs cu cîteva minute mai înainte etc. Am avut suficiente interpelări ale studenților care îmi spuneau că „la grupa X ați spus și altceva decît ne-ați spus nouă„. Pentru că un curs nu înseamnă doar slideuri pe un perete. De exemplu, îmi incep fiecare prelegere de la cursul de Rețele de calculatoare cu „5 minute altfel„ : discut cu studenții subiecte din IT, apărute de la ultima noastră întîlnire.

Acum, în această perioadă cu încă multe necunoscute, mi-ar fi de un real ajutor să fi avut în facultate un sistem automat care să îmi înregistreze orele și schemele de pe tablă. Știu, nu toți sîntem la fel, nu toți profesorii se simt confortabili așa cum mă simt eu. Știu că atunci cînd te simți filmat/înregistrat îți modifici atitudinea. Știu din propria experiență că ne vom confrunta cu scăderea prezenței la ore, cu schimbarea „atmosferei„

Dar nu mă refer la înlocuirea prelegerilor/cursurilor cu substitute înregistrate, unde comunicarea ar fi unidirecțională: de la mine către cei care privesc înregistrarea.

Strict pentru situația de acum, a pune la dispoziția elevului/studentului înregistrarea orei profesorului său ar fi folositoare. Dacă mie mi-a fost greu să stau în fața monitorului și să predau lipsit fiind de interacțiunea clasică sînt convins că cel puțin la fel au simțit și studenții mei. Chiar mai greu decît mine (Astăzi, jumătate din colegii de clasă ai copilului meu au urmărit orele online. 6 ore!) Am pierdut toată interacțiunea pe care o aveam înainte. Iar cel care, din diferite motive, a lipsit, cu ajutorul înregistrării, „vede„ tot ce a pierdut nu doar informația seacă din manual.

Cred că metodologia Ministerului Educației, dacă tot facem vorbire despre „autonomie„, ar fi trebuit să lase la alegerea școlii/profesorului înregistrarea „activităților„. Pentru că mulți dintre elevi și studenți vor înregistra de „la capătul celălalt„.

Ce discut eu cu studenții în amfiteatru este „public„, În cel mai restrictiv caz o discuție din pauză poate fi considerată „privată„. Drepturi de autor, interese legitime, consimțămînt, riscuri, securitate se au toate în vedere dacă nu ar exista „interdicția„ înregistrării activităților….Care activități nu ar rămîne „brute„. Ar putea fi folosite pentru a produce un „curs online cu de toate„: cu animații, grafice, exerciții etc…

Moodle, Teams, Blackboard, DPIA….nu îmi dau seama ce drepturi i-ar putea fi afectate și ce riscuri la adresa drepturilor și libertăților sale ar rezulta, dacă ceea ce facem împreună în online ar fi înregistrat și păstrat o perioadă bine definită. Bineînțeles avînd libertatea de a alege. Care activități au impact și care nu?

Școala, liceul, universitatea servesc un interes public dar acum implicit s-a interzis „înregistrarea activităților desfășurate online„. Deși în „off line„ înregistrarea activităților putea avea loc cu acordul profesorului…

Dragă ministerule, nu ne lua libertatea. Lasă-ne pe noi, elevi/studenți și profesori să decidem ce este mai bine pentru noi, care este experiența din care învățăm cît mai mult. Respectînd legea, bineînțeles.

The University seeks to enhance the student experience by providing recordings of lectures for students to revisit and review as part of their learning for each Course within their Programme of Study. This aligns with the Learning and Teaching Strategy that aims to ensure all students from all backgrounds achieve their potential by provision of a supportive environment and rich learning culture. It further aligns with the University’s strategic objective of Leadership in Learning and its Digital Transformation development theme. The lecture recording service enhances and extends student provision in general, and for students with specific disabilities and conditions in particular, and is in addition to the right granted to students within the Accessible and Inclusive Learning policy to record lecture audio (and, with permission, video) for their own personal learning – The University of Edinburgh

https://www.nhh.no/en/about-nhh/data-protection/processing-of-personal-data-for-lecturers-and-organisers/

https://www.ed.ac.uk/information-services/learning-technology/media-hopper-replay/help-and-support/frequently-asked-questions/lecture-recording-policy

https://www.dundee.ac.uk/governance/policies/recording-lectures/

Mulţumesc.

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.