Poate dacă ne-am apleca, interogatoriu, mai mult asupra a ceea ce ni se explică ca fiind cu valoare de adevăr absolut, sau aplicabil oricărei circumstanțe și oricărui scenariu, am reuși să evităm parte din greșelile prezentului care, nu mai mult decît ieri, era viitor.

Este mai ușor pentru mintea noastră să vedem o formulă, un număr, un ”glonte de argint” și cîteva mărturii despre succesul unui ”model” sau al unei ”metode”, fără a ne pune cîteva întrebări. Aplicăm „modelul de succes„. Dar între cei mai mulți care, cu aere științifice „demonstrează„ cum va fi și horoscopul prezentat la TV, nu există prea multe deosebiri.

(…) Există, cu siguranță, o probabilitate, care ia naștere dintr-o superioritate a cazurilor favorabile uneia dintre părți. Și, pe măsură ce aceeași superioritate crește, depășind cazurile opuse, probabilitatea crește în mod proporțional dînd naștere unui grad încă și mai înalt de credință sau acord față de acea parte la care descoperim superioritatea.

(…)

Întîlnirea mai multor observații imprimă ideea mai puternic în imaginație, îi dă o forță și o vigoare superioare, face influența sa asupra pasiunilor și afectelor mai bine simțită și, într-un cuvînt, dă naștere acelei încrederi sau siguranțe care constituie însăși esența credinței și opiniei.

(…)

Cît privește probabilitatea cauzelor, situația este aceeași ca și în cazul probabilității întîmplărilor. Există cauze care se comportă cu totul uniform și constant în ceea ce privește producerea unui anume efect; și nu s-a găsit încă nici un caz în care ele să dea greș sau să acționeze în mod neregulat. Întotdeauna focul a ars, iar apa a sufocat orice ființă omenească; producerea mișcării prin impuls și gravitație este o lege universală care nu a admis, pînă acum, nici o excepție. Dar există alte cauze, care s-au dovedit  a fi mai neregulate și mai nesigure; (…)

Este adevărat că atunci cînd o cauză dă greș în producerea efectului ei obișnuit, filosofii nu atribuie aceasta unei neregularități proprii naturii, ci presupun că unele cauze ascunse din alcătuirea specifică a părților au implicat acțiunea ei.

(…)

Fiind determinați de obișnuință să extindem experiența trecută asupra viitorului în toate deducțiile noastre, ori de cîte ori trecutul  a fost în întregime regulat și uniform, noi așteptăm un eveniment cu cea mai mare siguranță și nu lăsăm loc pentru nici o presupunere contrară. Dar acolo unde s-a găsit că efectele diferite urmează din cauze care sînt în aparență cu totul asemănătoare, toate aceste efecte variate trebuie să apară spiritului în extinderea experienței trecute asupra viitorului și să fie luate în considerare atunci cînd determinăm probabilitatea evenimentului. Deși acordăm preferință celor ce s-au dovedit a avea loc în mod obișnuit și credem că acesta este efectul care se va produce, nu trebuie să trecem cu vederea celelalte efecte, ci trebuie să atribuim fiecăruia din ele o anumită greutate și autoritate, în proporția în care l-am găsit a fi mai mult sau mai puțin frecvent.

(…)

Deoarece un mare număr de observații asupra unui eveniment coincid aici, ele îl întăresc și îl confirmă în imaginație, dînd naștere acelui sentiment pe care îl numim credință, și acordă obiectului său preferință asupra evenimentului contrar, care nu este sprijinit de un număr egal de experiențe și nu se prezintă la fel de frecvent gîndului atunci cînd extindem experiența trecută asupra viitorului.

David Hume – Cercetare asupra intelectului omenesc (Ed. Ratio et Revelatio 2014) – publicată pentru prima dată în 1748 sub titlul Philosophical Essays Concerning Human Understanding apoi în 1758 cu titlul An Enquiry Concerning Human Understanding.