Scriu cele de mai jos pornind de la prevederile ORDINULUI Nr. 4020/2020 din 7 aprilie 2020 privind derogarea de la prevederile legale în domeniul învăţământului superior, pe durata stării de urgenţă pe teritoriul României
EMITENT: MINISTERUL EDUCAŢIEI ŞI CERCETĂRII
PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL NR. 299 din 9 aprilie 2020.

În cazul problemelor simple folosesc ca metodă de analiză „5 de ce„ (5 why). Acum m-am blocat la primul „de ce„….

În cazul în care o Universitate decide susținerea examenului de licență sau disertație în sistem on line, atunci:

Susţinerea în varianta on-line trebuie să fie înregistrată integral, pentru fiecare absolvent în parte, şi arhivată la nivelul facultăţii.

Dar această cerință se aplică :

cu condiţia ca universitatea să dispună de o platformă electronică adecvată.

Să dispună = să o dețină? Poate „să dispună„ și dacă este „PaaS/SaaS„? Nu îmi este clar.

1. La ce folosește un control într-un proces – studiu de caz COBIT

Teoria ne învață că un „control„ are menirea de a dovedi că „obiectivele„ unui „proces„ (unde interacționează diferite componente) au fost atinse. În lipsa controlului nu voi obține asigurări/confirmări cu privire la atingerea obiectivelor, altfel spus nu se elimină riscul că nu va fi atins obiectivul.

Dar dacă „obiectivul„ nu este enunțat cît se poate de clar, nici „controlul„ nu va fi de mare folos….și așa ajungem la „birocrație„.

Să aplicăm teoria din COBIT.

Susținerea lucrării de licență/disertație este un obiectiv pentru care un student muncește 3 ani, adică execută mai multe procese. La finalul studiilor există un proces cu același nume.

Are intrări: lucrarea de licență/disertație, examenele promovate etc.

Are ieșiri: rezultatul examenului, exprimat prin două note.

Are activități:

• verificarea antiplagiat
• susținerea/prezentarea în fața comisiei
• întrebări din partea membrilor comisiei etc.

Are o structură organizatorică implicată: comisia de licență (președinte, secretar, membri, îndrumător) cu sarcini bine definite.

Se bazează pe informații (de exemplu condiția de a avea examenele promovate) și produce informații.

Este influențat de cultură și etica academică.

Membrii comisiei trebuie să îndeplinească anumite cerințe.

Se bazează pe o infrastructură, aplicații și servicii.

În cadrul acestui proces există și controale:

• legislație, proceduri
• lucrarea de licență
• verificarea antiplagiat
• susținerea publică
• cataloagele cu note și semnăturile membrilor comisiei.

Se poate înregistra prezentarea? Da, cu acordul participanților.

Pe scurt, așa stau lucrurile în „off line„. CE se modifică dacă examenul este susținut on-line? Participanții nu mai sînt în aceeași încăpere și, conform altui ordin de ministru, prezentarea trebuie să fie în continuare publică.

Ce riscuri apar în această nouă situație? În acest moment nu văd decît riscuri de natură tehnică. Se stabilește data și ora examenului, se afișează pe situl universității/facultății toate informațiile (inclusiv platforma în care se va desfășura examenul), se întrunește comisia și absolventul își susține lucrarea.

Membrii comisie apreciază prin note susținerea lucrării și cunoștințele, se întocmesc cataloagele de absolvire și se semnează.

2. Problema nu este lipsa capacității de stocare

Înregistrarea și stocarea înregistrărilor nu implică costuri deloc mari. Nu asta este problema. Întrebări:

• dacă se înregistrează, ce se obține?
• Înregistrările reprezintă un control și, probabil, o „probă„. Dar în situația clasică de ce nu înregistrăm o astfel de activitate? ”Proba video” ce dovedește acum?

3. Ajungem și la protecția datelor personale

Fiecare student semnează un „contract de studii„. Aș spune, cu un grad mare de certitudine (se pot verifica siturile universităților din țară), că nici o universitate nu a prevăzut în contractul de studii situația „înregistrării video„, poate cu excepția cursurilor (interes legitim – pentru a fi puse la dispoziția studenților la forma de învățămînt „la distanță„). S-ar putea argumenta că acum este o „situație de urgență„. După data de 15 mai, așa după cum a anunțat președintele, starea de urgență nu va mai continua.

• Este necesară „Informarea„ participanților cu privire la înregistrare și stocare înaintea prelucrării? Cu siguranță DA!
• Care este „temeiul juridic„ al prelucrării? Dacă este un document emanat de la o autoritate a statului, rezultă că „prelucrarea este necesară în vederea îndeplinirii unei obligații legale care îi revine operatorului„. Așa o fi? Poate interveni și consimțămîntul? Și dacă intervine consimțămîntul cît de „liber„ este dacă susținerea examenului este condiționată de „înregistrare„?
• Dacă la nivelul unei facultății vor fi cîteva mii de absolvenți, se va considera „prelucrare pe scară largă„? Va fi necesară DPIA?

Rămîne întrebarea la care in acest moment nu am un răspuns: de ce trebuie înregistrate examenele astea? – Ce riscuri, care ar afecta atingerea obiectivului, elimină acest control? – La ce folosește înregistrare dincolo de „bătaia de cap„ pe care o generează?

Antović and Mirković v. Montenegro
28 November 2017
This case concerned an invasion of privacy complaint by two professors at the University of Montenegro’s School of Mathematics after video surveillance had been installed in areas where they taught. They stated that they had had no effective control over the information collected and that the surveillance had been unlawful. The domestic courts rejected a compensation claim however, finding that the question of private life had not been at issue as the auditoriums where the applicants taught were public areas.
The Court held that there had been a violation of Article 8 of the Convention, finding that the camera surveillance had not been in accordance with the law. It first rejected the Government’s argument that the case was inadmissible because no privacy issue had been at stake as the area under surveillance had been a public, working area. In this regard the Court noted in particular that it had previously found that private life might include professional activities and considered that was also the case with the applicants.
Article 8 was therefore applicable. On the merits of the case, the Court then found that the camera surveillance had amounted to an interference with the applicants’ right to privacy and that the evidence showed that that surveillance had violated the provisions of domestic law. Indeed, the domestic courts had never even considered any legal justification for the surveillance because they had decided from the outset that there had been no invasion of privacy. – https://hudoc.echr.coe.int/eng-press#{%22itemid%22:[%22003-5927767-7571421%22]}